Mergi la conţinutul principal

Proiectul ”Lăsați copiii să vă vorbească despre deșeuri”, susţinut de ROMGAZ

ROMGAZ a oferit sprijin financiar proiectului "Lăsați copiii să vă vorbească despre deșeuri", iniţiat de Asociaţia de Bun Gust, judeţul Sibiu.

Proiectul ”Lăsați copiii să vă vorbească despre deșeuri” se adresează elevilor din ciclul primar terminal (generație tot mai receptivă la problemele de mediu).

Prin intermediul acestor elevi, cu ajutorul unei campanii de conștientizare publică, proiectul își propune să transmită mesajele referitoare la importanța colectării selective a deșeurilor la generațiile adulte (părinți și bunici), uneori mult mai receptive la mesajele propriilor copii, respectiv nepoți, decât la mesajele transmise prin metodele tradiționale.

Elevi de clasele a treia şi a patra din cinci şcoli gimnaziale din Sibiu şi o şcoala din Mediaş (aproximativ 100 de elevi din fiecare şcoala) vor participa la o serie de evenimente care implică proiecții de filme documentare despre importanța colectării selective și impactul acesteia asupra mediului. Reprezentanți ai ADI Eco Sibiu, ai Soma (operatorul de colectare și transport și de administrare a stațiilor de sortare de la Șura Mică și Cisnădie) vor răspunde întrebărilor elevilor pe subiectul colectării selective, alături de super-eroii PETrică, Mărie-hârtie, BIOrel, Miticlă și Tanti Rezi.

Toate informatiile transmise elevilor, precum şi alte materiale relevante pentru adulţi pe acest subiect vor fi disponibile publicului larg prin intermediul sectiunii web special creată pentru acest proiect.