Joburile Viitorului Prin Programul GenerațiaTech
Generația Tech antrenează în IT și digital marketing 500 de tineri sibieni și suceveni într-unul din cele mai importante eforturi combinate ale organizației Digital Nation din acest an. Programul de formare prin comunitate și tehnologie durează 16 săptămâni și se derulează pe 7 arii de formare: Web Development Începător şi Avansat, Web Design, Digital Marketing, Java, JavaScript și Project Management.
Din 818 înscriși inițial, peste 280 au fost din Suceava și peste 250 din Județul Sibiu. Tinerii și adulții care parcurg Programul Generația Tech sunt numiți exploratori, și nu simpli participanți, întrucât programul se bazează pe o metodologie unică, dezvoltată prin îndelungi investiții în cercetare și inovare ale Digital Nation legate de dinamica comunităților și un cadru de educație bazat pe mentorat și engagement.
Cei 500 de exploratori care parcurg în prezent Programul Generația Tech au fost selectați în urma evaluării nivelului actual de cunoștințe și definirea obiectivelor de formare, fiind în prezent în săptămâna 5 din 16 de pregătire.
Media de vârstă a participanților este de 24 de ani, 50% dintre cei înscriși fiind inclusiv interesați de găsirea unui job la finalul programului.
Iată cum arată rezultatele primei luni de antrenament în Programul Generația Tech din Sibiu și Suceava:
346 de exploratori au fost prezenți la 35 de întâlniri cu mentorii programului;
90 workout-uri complete au fost trimise până acum de către exploratori în procesul lor de antrenare a skill-urilor viitorului;
98.477 puncte de knowledge acordate exploratorilor, aceste puncte fiind dovada cunoștințelor acumulate pe măsura parcurgerii lecțiilor în platformele de învățare;
1.163.510 puncte de activitate acordate exploratorilor, aceste puncte fiind acordate exploratorilor pentru implicarea lor în experiența Generația Tech;
370 exploratori activi pe canalele de comunicare din comunitate, canale care au un rol suport în soluționarea provocărilor practice pe care exploratorii le au de rezolvat.
“Generația Tech - ediția Sibiu - Suceava este la putere dublă și pentru că aceasta se implementează pe platforme îmbunătățite de formare, în care exploratorii nu doar că sunt mai conectați cu parcursul lor de pregătire, dar primesc și puncte de activitate și cunoaștere într-o experiență antrenantă, ca de joc! Un joc care le aduce buna dispoziție la pachet cu antrenamentul în skill-uri practice pe care le pot valorifica în viitor la job sau în experiențe de freelance. Asta promite Generația Tech și asta credem în Digital Nation - că viitorul educației este organizat în jurul tehnologiei și a dorinței fiecăruia de a face parte dintr-o comunitate alături de care să ai un parcurs atât de antrenant, încât procesul de învățare devine un efect indirect al experienței“ - a declarat Radu Filimon, Engagement Partner al Programului Generaţia tech, marca Digital Nation.
Prin Generația Tech, fiecare oraș mic și mediu din România poate mobiliza oportunități de formare și de angajare, atât prin implicarea companiilor locale, cât și prin participarea companiilor mari care se deschid din ce în ce mai mult spre angajări remote în toată țara.
Doriss este explorator Generația Tech pe specializarea de marketing digital. Ea îmbină formarea în skill-urile viitorului cu sportul de performanță, fiind practicant Taekwondo ITF de mai bine de 14 ani - un sport pe care își propune să îl promoveze și pe care îl inspiră deja copiilor ca instructor: ‘’Vreau sa învăț alături de cei mai buni profesioniști tot ce ține de digital marketing. Sper ca toată lumea sa fie la fel de determinată și să reușească ce își propune! Îmi place că toate temele din programul Digital Nation sunt step by step și materialele predate sunt foarte bune!’’ (Doriss - Teodora Pavaluc - explorator Digital Marketing).
Generația Tech este programul național care antrenează oamenii pentru viitor prin comunitate și tehnologie. Programul produce schimbări la nivel local, acolo unde construiește comunități locale de învățare, digitalizare și dezvoltare. Generația Tech inspiră sau schimbă destine profesionale în mijlocul unor comunități de susținere, fiind programul care a contribuit la scrierea poveștilor de transformare pentru mii de tineri și adulți din București, Pitești, Alba, Oradea, Brașov, Focșani, Piatra Neamț, Iași, Suceava, Sibiu și lista continuă.
Generația Tech este un program dezvoltat de Digital Nation și se bucură pentru această primă ediție din 2023 de sprijinul a doi parteneri importanți, BRD - Groupe Société Générale și ROMGAZ:
„Într-o eră în care tehnologia a devenit omniprezentă și joacă un rol esențial în fiecare aspect al vieții noastre, este imperativ să reflectăm asupra modului în care aceasta influențează și va influența în continuare sistemul nostru de învățământ. Generația Tech reprezintă o schimbare fundamentală în paradigma învățământului tradițional. Astăzi, nu mai este suficient ca tinerii să fie instruiți doar într-un anumit domeniu de cunoștințe; ei trebuie să fie pregătiți să înțeleagă și să se adapteze la noile tehnologii care modelează lumea din jurul lor. Unul dintre principalele avantaje ale Generației Tech este accesibilitatea sporită la informație. În plus, educația digitală încurajează dezvoltarea abilităților de comunicare, rezolvarea de probleme și creativitatea, pregătindu-i pe tineri pentru cerințele unei lumi în continuă schimbare”, a declarat Andreea Negru, Purtător de cuvânt ROMGAZ.
07.06.2023